{"content":"Aeroportul Interna\u021bional Toronto este principalul hub pentru Air Canada precum \u0219i pentru WestJet \u0219i FedEx (pentru zborurile de tip cargo) \u0219i ofer\u0103 facilit\u0103\u021bi de cea mai bun\u0103 calitate at\u00e2t pentru Air Canada, c\u00e2t \u0219i pentru Air Canada Express (operat de Jazz) ce opereaz\u0103 din acela\u0219i terminal. De aici pleac\u0103 zilnic peste 355 de zboruri operate de c\u0103tre cele dou\u0103 companii. Aeroportul deserve\u0219te ora\u0219ul Toronto, Ontario, zona metropolitan\u0103 a acestuia \u0219i zona Golden Horseshoe. Aeroportul se afl\u0103 la 22.5 km nord-est de centrul ora\u0219ului Toronto, cu cea mai mare parte a acestuia plasat\u0103 \u00een zona ora\u0219ului Mississauga \u0219i doar o mic\u0103 por\u021biune extinz\u00e2ndu-se \u00een zona de vest a ora\u0219ului Toronto. Numele aeroportului provine de la Laureatul Premiului Nobel pentru Pace \u0219i cel de-al 14-lea prim-ministru al Canadei - Lester B. Pearson. Aeroportul este cel mai mare \u0219i mai aglomerat din Canada, fiind al 2-lea din America de Nord dup\u0103 Aeroportul Interna\u021bional John F. Kennedy \u0219i astfel, o poart\u0103 important\u0103 pentru plec\u0103rile din America de Nord."}