Meniu

Boala de altitudine

Boala de altitudine

Boala de altitudine este o afecţiune care nu trebuie ignorată în timpul unei călătorii în zonele cu altitudine de peste 2 500 m. Trebuie să aveţi în vedere această boală atunci când organizaţi excursii la multe sau în oraşe ce se află la un nivel ridicat faţă de nivelul mării. Motivul pentru care este posibil să aveţi probleme la altitudini de peste 2 500 m deasupra nivelului mării este dat de faptul că nivelul de oxigen din aerul respirat este mai mic, iar presiunea atmosferică, de asemenea, este mai mică. Această boală apare, de regulă, la 24 de ore de la sosire într-o locaţie aflată la o altitudine mai mare de 2 500 m. 25% dintre simptomele uşoare ale afecţiunii apar la cei care călătoresc la altitudini de 2 500 m deasupra nivelului mării şi 75% dintre ele apar la cei care călătoresc la altitudini de peste 4 500 m deasupra nivelului mării. 


Printre simptomele ce apar, enumerăm:

  • ameţeli şi dureri de cap;
  • oboseală;
  • tulburări de somn;
  • indigestie, lipsa poftei de mâncare sau vărsături;
  • greaţă;
  • umflarea feţei, braţelor şi a picioarelor;
  • diaree.

Când plecaţi într-o vacanţă la munte, petreceţi câteva zile pentru aclimatizare. De obicei, o persoană se obişnuieşte cu clima în 2 - 4 zile, timp în care simptomele amintite mai sus dispar treptat.

Forme periculoase ale bolii de altitudine:

Edemul pulmonar noncardiogen
Aceasta apare când cantitatea de lichid din plămâni a crescut şi îngreunează respiraţia. Această formă de manifestare a bolii poate cauza moartea.

Simptome:

  • dureri de cap şi oboseală;
  • tuse;
  • dificultate în respiraţie;
  • epuizarea;
  • durere în piept;
  • tulburări ale funcţiilor intestinale şi urinare;
  • vedere înceţoşată, tulburări mentale.

Edem cerebral
Acesta apare atunci cand există o acumulare extracelulară de lichid în creier. 

Simptome:

  • dureri de cap;
  • diaforeză;
  • oboseală severă, somnolenţă, halucinaţii;
  • tulburări ale sistemului nervos;
  • probleme de vorbire;
  • orbire;
  • vărsături;
  • paralizie a membrelor;
  • pierderea memoriei.

Dacă observaţi apariţia unuia dintre simptomele mai sus prezentate trebuie să mergeţi neapărat la o înălţime la care simptomele dispar.

Prevenirea bolii de altitudine:

  • beţi cel putin 4-6 litri de lichid pe zi;
  • evitaţi alcoolul, tutunul, cafeaua, ceaiul şi sedativele;
  • nu urcaţi la altitudine mai mare până când simptomele nu trec;
  • în cazul în care simptomele nu dispar în două zile, consultaţi imediat un medic şi mergeţi la altitudine mai mică;
  • consumaţi alimente bogate în carbohidraţi şi evitaţi alimentele grase;
  • nu mâncaţi excesiv cu o zi sau două înainte de a pleca în excursie la munte.

Înainte de a pleca într-o călătorie la munte, achiziţionaţi o poliţă de asigurare. Aceasta va acoperi costurile tratamentului medical în străinătate.

Dacă aveți întrebări, vă rugăm să ne lăsați un mesaj în secțiunea de contact de pe site. Solicitarea dvs. va fi tratată cu prioritate și vom reveni cu un răspuns cât mai curând posibil.

Sfaturile și recomandările incluse în acest articol au caracter informativ și ajutător și nu pot constitui referință pentru reclamații împotriva eSky.md.

Ați găsit informația pe care o căutați în acest articol? Da | Nu
Consider că acest articol:
Vă mulțumim pentru feedback!