Meniu

Clase tarifare

Clase tarifare

Clasele tarifare sunt, practic, inexistente în cazul companiilor low-cost, iar toți pasagerii călătoresc la aceeași clasă, denumită generic „economică”.
În cazul  companiilor aeriene de linie există 3 clase tarifare majore:

  • Clasa Economic (Economy Class)
  • Clasa Business (Business Class)
  • Clasa Întâi  (First Class)

Unele companii aeriene oferă însă și clase tarifare intermediare sau clase economice flexibile.

Clasa economic
Aceasta este cea mai ieftină clasă tarifară la companiile aeriene de linie. Deși plătesc mai puțin pentru biletul de avion, pasagerii se pot aștepta să găsească același confort în timpul zborului ca pasagerii de la celelalte clase: scaune ajustabile, spațiu pentru picioare, masă la bord etc.
Masa la bord este ajustată în funcție de durata și perioada de desfășurare a zborului: mic dejun frugal, prânz, gustare, cină. Pasagerii sunt serviți cu băuturi (cafea, ceai etc.) și pot solicita diverse dispozitive menite să le facă zborul mai plăcut: perne pentru cap, căști, șervețele etc.
În timpul zborurilor lungi, companiile aeriene de linie oferă adesea divertisment la bord: filme, muzică, diverse programe video. 

Clasa business

Clasa business este cea mai bună soluție pentru pasagerii care vor mai mult confort în timpul zborurilor și care sunt dispuși să plătească mai mult pentru servicii suplimentare. Este oferită de majoritatea companiilor aeriene de linie și, printre altele, înseamnă:

  • ​cabine confortabile
  • scaune ergonomice, cu mai mult spațiu pentru picioare comparativ cu clasa economic și care pot fi aduse în poziția orizontală.

Mesele servite la clasa business sunt variate, servite în veselă de porțelan, iar pentru mai mult confort, pasagerilor le sunt puse la dispoziție echipamente audio-video, în special în timpul zborurilor lungi. De asemenea, limita de bagaje de cală la clasa business este mai mare comparativ cu cea de la economic, iar pe aeroport pasagerii au prioritate la îmbarcare și la debarcare, precum și acces la săli de așteptare și de tranzit dotate cu tot confortul.
Pasagerii membri într-o alianță aviatică primesc pentru fiecare zbor la clasa business puncte sau mile, ce pot fi apoi transformate în diverse beneficii: zboruri gratuite sau alte servicii puse la dispoziție de companiile aeriene.
Facilitățile de la clasa business diferă de la un operator la altul, însă întotdeauna este asociată cu un confort ridicat în timpul zborului și cu servicii la cele mai înalte standarde.

Clasa Întâi
Aceasta este cea mai înaltă clasă tarifară, pasagerii care călătoresc la Clasa Întâi beneficiind de servicii exclusiviste și de confort sporit în timpul zborurilor.
Scaunele sunt extrem de comode, prevăzute cu diverse funcții, pot fi transformate în paturi, iar mesele sunt disponibile la cerere și constau în feluri de mâncare preparate de bucătari celebri. În comparație, mesele de la clasa economic sunt frugale și standardizate.

La aeroport, pasagerii de la Clasa Întâi au acces la săli de așteptare moderne, unde se pot relaxa departe de agitația de pe terminal. La îmbarcare există puncte de control special destinate pasagerilor de la Clasa Întâi, astfel încât timpul dedicat formalităților la aeroport este considerabil redus pentru aceștia.
Dacă aveți întrebări, vă rugăm să ne lăsați un mesaj în secțiunea de contact de pe site. Solicitarea dvs. va fi tratată cu prioritate și vom reveni cu un răspuns cât mai curând posibil.

Sfaturile și recomandările incluse în acest articol au caracter informativ și ajutător și nu pot constitui referință pentru reclamații împotriva eSky.md.

Ați găsit informația pe care o căutați în acest articol? Da | Nu
Consider că acest articol:
Vă mulțumim pentru feedback!